Conform datelor primite de la IJP Prahova, joi seara, în jurul orei 19:30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că, în comuna Dumbrava, sat Zănoaga, un tânăr ar fi fost victima unei agresiuni.
La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, care a stabilit că, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, un tânăr de 17 ani ar fi fost lovit cu un obiect taietor-intepator, de către un altul, în vârstă de 18 ani.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale iar agresorul a fost identificat și depistat în scurt timp.
În urma administrării probatoriului, persoana bănuită de comiterea faptei a fost reținută pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.