Camera Reprezentanților SUA a decis, miercuri, pentru a doua oară, declanșarea procedurii de impeachment (punere sub acuzare) împotriva președintelui în exercițiu Donald Trump. El este acuzat de „incitare la insurecție” pentru rolul pe care l-a avut în asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie, când o mulțime violentă a pătruns în sediul Congresului american, care se pregătea să valideze victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2020. Pentru punerea sub acuzare au votat 232 de reprezentanti, din care 10 republicani, iar impotriva 197 de reprezentanti, toti republicani.
Decizia finală de punere sub acuzare și demitere a președintelui aparține Senatului, însă este puțin probabil ca votul să aibă loc în zilele care i-au mai rămas lui Donald Trump la Casa Albă. Potrivit unor informații vehiculate în presa americană, liderul majorității republicane din Senat, Mitch McConnell, nu este de acord să convoace o sesiune a Senatului în regim de urgență. Astfel, mai mult ca sigur, Senatul nu se va reuni înainte de data de 19 ianuarie, adică în ajunul învestirii oficiale a lui Joe Biden ca președinte.
Donald Trump intră în istorie chiar pe final de mandat: el devine primul președinte american care este pus sub acuzare de două ori. Trump a mai fost pus sub acuzare, la începutul anului trecut, pentru „obstrucționarea Congresului” și „abuz de putere”, dar a fost achitat de Senatul dominat de republicani.