Coordonatorul campanie de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că săptămâna viitoare vor ajunge în ţară alte 180.000 de doze de vaccin, care se adaugă celor 130.000 care mai sunt în prezent în depozite, după ce au fost distribuite vaccinurile pentru următoarele trei zile. ”După ce s-au distribuit dozele pe următoarele trei zile, mai avem circa 130.000 de doze, care vor fi distribuite în zilele următoare – împreună cu tranşele care urmează să vină – pentru a asigura atât persoanele programate cât şi rapelul”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la B 1 TV. Acesta a anunţat că săptămâna viitoare vor mai veni 180.000 de doze de vaccin. ”Săptămâna viitoare, luni, este preconizată livrarea următoarei tranşe – 180.000 de doze pentru că se recuperează deficiul de săptămâna trecută. Pfizer îşi onorează livrările săptămânale. (…) În momentul de faţă sunt aproape 500.000 de persoane programate până pe 8 februarie, la care se adaugă cele care au făcut deja prima doză şi care fac rapelul în această perioadă. Suntem cu dozele aproape pe fix: cât avem pe stoc atât vom folosi. La sfârşitul primei săptămâni din februarie, practic, vom fi aproape cu stocul la zero ”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă. Acesta a apreciat că primele două săptămâni din februarie ”vor fi complicate”.
”Este clar că cererea de vaccinare depăşeşte cu mult disponibilitate de vaccin pe care noi o avem astăzi. Aş vrea să asigur că ne dorim şi noi să creştem numărul de persoane vaccinate cât mai repede posibil”, a mai afirmat Gheorghiţă, menţionând, însă, că suntem condiţionaţi de numărul de doze de vaccin pe care le avem.
Gheorghiţă a precizat că, dacă va fi aprobat şi vaccinul de la AstraZeneca, numărul de doze ar putea creşte.