Polițiștii Secției nr. 2 de Poliție Ploiești au desfășurat, joi dimineață, o amplă acțiune într-un dosar penal care vizează infracțiunea de proxenetism.
În cadrul anchetei, oamenii legii au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în municipiile Ploiești și București. Acțiunea urmărește documentarea activității infracționale a unei persoane bănuite că, începând din luna aprilie 2026 și până în prezent, ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către alte persoane.
Potrivit anchetatorilor, perchezițiile au avut ca scop completarea probatoriului, identificarea și ridicarea de bunuri și înscrisuri relevante pentru cauză, precum și stabilirea întregii activități infracționale.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 28 Poliție, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr. 2 de Poliție Ploiești, sub coordonarea procurorului de caz.
Reprezentanții Poliției subliniază că efectuarea perchezițiilor reprezintă o etapă a procesului penal și nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.



