Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până la data de 01 februarie 2021, în județul Prahova au ajuns 27.483 de doze de vaccin anti SARS-CoV-2. Dintre acestea, 25.288 au fost consumate (ora raportării – 13.00), alte 2.163 fiind în curs de administrare personalului medico-sanitar și beneficiarilor care se încadrează în cea de-a II-a etapă a imunizării.
Numărul total al persoanelor din județul Prahova care au primit și a doua doză, până în prezent, este de 3.175. Nu au fost raportate noi pierderi și nici alte reacții de tip alergic apărute în urma administrării serului anti SARS-CoV-2.
În Prahova, numărul persoanelor vaccinate în etapa a II-a, până la data de 28 ianuarie, a fost de 13.086 persoane.
Bolnavi cronici: 2.907 persoane vaccinate.
Persoane peste 65 de ani: 7.046.
Lucrători din domeniile esențiale: 2.460.
Persoane din centre rezidențiale: 673.