Petrolul este a doua echipă, după Dunărea Călărași, care se califică în sferturile de finală. Ploieștenii însă pe teren, după un meci fără istoric cu Poli Iași, scor 3-0.

În primul meci oficial din 2021, gruparea din Ploiești a defilat în fața unui adversar năucit încă de problemele din campionat, chiar și cu ”infuzia” Andrei Cristea pe banca tehnică. Ploieștenii au marcat de trei ori, prin Moise, Țicu și Buhăescu, dar oricum au controlat ostilitățile de la început și până la final.
Tehnicianul găzarilor, Viorel Moldovan s-a declarat bucuros pentru această calificare în sferturile de finală, dar face apel la echilibru și spune că se va mai liniști abia după ce echipa va face pasul în play-off-ul Ligii 2. Acesta a spus că echipa sa va trata cu maximă seriozitate competiția KO și că țintește inclusiv finala.
”Am fost exacți în defensivă și în atac, am dat dovadă de pragmatism și de eficiență. Am obținut o calificare meritată, care trebuie să ne dea moral și încredere. Sincer, aveam semne de întrebare legate de ritmul de joc, dar ne-am prezentat foarte bine. S-a văzut pregătirea fizică foarte bună după cantonamentul de iarnă, dar să nu ne hazardăm și să rămânem echilibrați. De acum, mă gândesc la duelul cu Metaloglobus, de peste două săptămâni, din prima etapă”, a spus Moldovan
Petrolul și Dunărea Călărași, calificată deja la masa verde, după ce Turris s-a desființat, sunt primele echipe care merg în sferturile de finală.

ECHIPELE DE START
Petrolul: Kitanov – Bărboianu (Olaru-min.26), Lică, Heijers, Țicu – Nir Lax – Constantinescu (Saim -min.68), Moise (Ekollo -min.68), Roice, Vajushi – Buhăescu
Rezerve: R. Avram, Huja, Olaru, Manolache, Mitrea, Ekollo, Șaim, M. Bratu, V. Balint
Antrenor: Viorel Moldovan
Poli Iași: Brînză – Cană (Bușu- min.46), Baxevanos (De Iriondo- min.45), Popa, Cabral – De Iriondo, Passaglia, Vanzo (Flores-min.46) – Calcan, Vega, Zaharia
Rezerve: Brănescu, Onea, Buşu, Acosta, Gaitan, D. Flores, Zajmovic, M. Stan, Popadiuc
Antrenor: Andrei Cristea
Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești)
Arbitru: George Vidican (Satu Mare); Asistenți: Ciprian Danșa (Satu Mare), Doru Lucaciu (Cluj)



