25 august 2026
No menu items!

48 DE TONE DE ÎNGRĂŞĂMINTE CHIMICE, CONFISCATE DE POLIŢIŞTI. AU FOST ÎNTOCMITE DOSARE PENALE

Cele mai vizualizate articole

Poliţişti de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Prahova au efectuat, ieri, mai multe controale la societăţile care comercializează şi utilizează produse pentru protecţia plantelor.
Astfel, în urma acţiunilor, aceştia au descoperit, la sediile a două societăţi comerciale,circa 48 de tone de îngraşăminte chimice azotat de amoniu, ambalate în saci de 600 kg, respectiv 500 de kg fiecare, depozitate necorespunzător în aer liber, în condiţii neconforme cu normele legale în vigoare.

În cele două cazuri, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea obligaţiei de depozitare a produselor de protecţia plantelor numai ambalate şi în locuri protejate, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 98 alin. (3) lit. a) din OUG 195-2005R.
În urma controlului, la o altă societate comercială au fost găsite expuse la vânzare mai multe produse pentru protecţia plantelor având termenele de valabilitate expirate. În cauză, operatorul economic a fost sancţionat conform prevederilor art. 7, pct. (3), lit. b) din Ordonanţa nr. 41 din 2007 pentru comercializarea produselor de protecţia plantelor. Întreaga cantitate de produse chimice a fost indisponibilizată, până la finalizarea cercetărilor.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Festivalul Mamaia își va schimba formatul? Dacă se vrea colaborarea cu Festivalul San Remo e cazul să ajungă în mileniul III!

În urmă cu 63 de ani începea un drum muzical interesant pentru acea perioadă. Deschis mai întâi pentru compoziții,...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies