joi, 6 mai 2021, a avut loc la sediul Consiliului Județean Prahova Workshop-ul Regional – ”Sprijin în pregătirea Planurilor Teritoriale pentru o Tranziție Justă În Româniaˮ, în cadrul Programului Operațional Tranziție Justă (POTJ).
Obiectivul general al programului operațional este reprezentat de necesitatea de sprijinire a teritoriilor celor mai afectate de tranziția către neutralitatea climatică și evitarea adâncirii disparităților regionale. Prin POTJ sprijinul este direcționat către un număr limitat de sectoare care urmează să servească la utilizarea în mod coerent a finanțării din partea Uniunii și la maximizarea valorii adăugate a sprijinului financiar.
Raportul de Țară 2020 a identificat 6 județe din România: Hunedoara, Gorj, Dolj, Galați, Prahova și Mureș, care trebuie sprijinite la nivel economic și social și mai ales în procesul de reducere semnificativă a emisiilor cu efect de seră (65% din emisiile de GES din România provenind din industria minieră și producție). Astfel, prin POTJ vor fi finanțate nevoile de dezvoltare din următoarele sectoare: creșterea și diversificarea economică, ocuparea forței de muncă prin recalificare sau reconversie profesională, decontaminarea siturilor poluate și economie circulară, energie curată prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, eficiență energetică și energie din surse regenerabile precum și digitalizare.
În județul Prahova, direcțiile de acțiune recomandate prin POTJ sunt: sprijinirea investițiilor în decontaminarea și regenerarea siturilor industriale, susținerea modernizării tehnologice în vederea reducerii emisiilor și poluării, dezvoltarea programelor de învățământ dual.
La workshop au participat reprezentanți ai Conpet S.A., DGASPC Prahova, Universitatea Petrol și Gaze Ploiești, AJOFM Prahova, GIC “Salvăm Rafinăriaˮ, SWO Prahova S.R.L., A.D.I. Deșeuri Prahova, HIDRO PRAHOVA S.A., KMG Rompetrol, Primăria Municipiului Câmpina, Rompetrol Rafinare S.A., OMV Petrom, ADR Sud Muntenia, Petrotel-Lukoil, Primăria Municipiului Ploiești și Instituția Prefectului Județul Prahova.



