Pompierii militari prahoveni intervin, în aceste momente, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea asistenței medicale în urma unui accident rutier produs pe raza localității Boldești-Scăeni.
Incidentul a avut loc pe DN 1A, în zona de legătură cu DJ 59, sub podul de la Blejoi, către Pleașa. Potrivit primelor informații, un microbuz de pasageri a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat într-un mal de pământ.
La locul intervenției au fost mobilizate forțe importante: o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o ambulanță de terapie intensivă mobilă (TIM), cu medic, precum și patru ambulanțe SMURD de tip B2.
În microbuz se aflau 11 persoane. Șase persoane sunt asistate medical la fața locului. Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
În urma evaluării medicale, cinci victime sunt transportate la spital, pentru continuarea investigațiilor medicale de specialitate.



