17 aprilie 2026
No menu items!

Ziua de 9 mai are o semnificație aparte pentru România!

Cele mai vizualizate articole

Deputatul liberal Roberta Anastase a transmis un mesaj cu prilejul Zilei de 9 Mai:

La 9 mai 1877 România, prin vocea ministrului său de externe Mihail Kogălniceanu, își proclama independența față de Imperiul Otoman.

Tot cu prilejul zilei de 9 mai, în 1950, ministrul francez de externe, Robert Schuman, propunea construcția unei autorități comune care să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile europene prin plasarea producției de cărbune și oțel sub tutela acestui unic centru decizional. Propunerea ministrului francez avea să devină piatra de temelie a Uniunii Europene.

În 2019, la distanță de 69 de ani de la acel moment, România, în calitatea sa de Președinție în exercițiu a Consiliului Uniunii Europene, a fost gazda Summit-ului de la Sibiu, prima reuniune de acest fel a liderilor europeni care a avut loc de Ziua Europei.

Astăzi, la 71 de ani de la Declarația Schuman, Uniunea Europeană începe un nou capitol. Conferința privind viitorul Europei, este cel mai amplu proiect demarat la nivelul UE prin intermediul căruia instituțiile și decidenții politici europeni vor încerca sa includă contribuțiile cetățenilor europeni în proiectul de modelare a viitorului Uniunii. Este un moment de reflexie și un bun prilej de a ne reaminti de valorile comune care ne unesc și care au transformat acest proiect european într-un spațiu de stabilitate, prosperitate și siguranță pentru fiecare dintre noi.

La mulți ani, Europa! La multi ani, dragi români”!

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

24PAY devine indisponibilă pentru cumpărarea biletelor TCE, de astăzi

Societatea Transport Călători Express S.A. anunță că, începând de astăzi, 17 aprilie 2026, aplicația 24PAY nu va mai putea...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies