Într-o primă etapă, din 15 mai obligativitatea purtării măștii de protecție nu va mai fi valabilă în aer liber, cu excepția stațiilor de călători, piețe, târguri și zone aglomerate. Tot de sâmbătă dispar restricțiile de noapte. Se elimină orice restricţii asupra programului agenţilor economici. Magazinele vor reveni la programul normal.
Anunțul a fost făcut de președintele României, Klaus Iohannis, după şedinţa de lucru cu premierul şi cu mai mulţi miniştri pe tema pandemiei.
”Vom avea o relaxare pas cu pas. Aceste relaxări sunt condiţionate de 2 factori importanţi – evoluţia pandemiei şi gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm. Aşa de simplu este” , a precizat Iohannis.
Preşedintele a făcut şi precizări referitoare la evenimentele private, însă măsurile în acest sens vor intra în vigoare de la 1 iunie, numărul permis de participanţi urmând să crească treptat la 1 iulie şi la 1 august. Restricţiile nu mai sunt aplicate în cazul în care organizatorul garantează că toţi invitaţii sunt vacinaţi. El a precizat că vom avea o relaxare pas cu pas şi că a fost întocmit un calendar până la 1 septembrie, după care va fi făcută o nouă evaluare.
Klaus Iohannis s-a referit şi la evenimentele private în exterior, care de la 1 iunie se vor putea desfăşura cu 70 de persoane, iar în interior cu cel mult 50 de persoane. Numărul acestora va creşte atât de la 1 iulie, cât şi de la 1 august. Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi.



