ISU Prahova a anunţat că materialul contaminat (cutie de protecţie de aproximativ 20/20 cm) care a dus la un nivel ridicat de radiaţii în incinta fostei rafinării Astra din Ploieşti a fost ridicat de echipa Biomedica Ploieşti şi depozitat, măsurătorile ulterioare stabilind că nu mai sunt radiaţii.
„La data de 14 mai a.c., poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 4 Ploieşti au fost sesizaţi de către agenţii de pază ai unei societăţi comerciale cu privire la faptul că un paratrăsnet cu înălţimea de 30 de m, care ar avea în vârf un element radioactiv (cobalt), nu mai este la locul lui, existând posibilitatea ca acesta să fie sustras sau căzut”, a informat anterior Biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.
În acest caz a fost deschis un dosar penal conform art. 345 din Codul Penal, privind nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive.
În urma măsurătorilor executate s-a constatat că limita de radioactivitate a fost depăşită, motiv pentru care sursa a fost izolată pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp.
Măsurătorile au detectat prezenţa a 3.700 cps – cobalt, au anunţat autorităţile.
La faţa locului s-au deplasat echipe de specialişti ISU Prahova, SIAS CBRN, DSP, Garda de Mediu, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, o echipă complexă de cercetare, precum şi poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase.



