Un incident feroviar a avut loc în această seară la ieşirea din municipiul Ploieşti spre Dâmbu. Potrivit ISU Prahova, un tren privat care circula pe ruta Ploieşti Sud-Urziceni şi în care se aflau 15 persoane a agăţat cablurile de înaltă tensiune. Cele 15 persoane au fost evacuate şi se deplasează pe jos către Ploieşti.
Circulaţia este blocata pentru a se asigura intervenţia echipajelor. La locul evenimentului a fost mobilizata o autospeciala pentru deblocare.
UPDATE
„Politiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe calea ferată din zona Staţiei CF Dâmbu a căzut un copac. Faţă de cele sesizate s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că firul II al reţelei de cale ferată Urziceni – Ploieşti Sud, în zona km feroviar 3 +800 a fost rupt de un arbore care s-a prăbuşit din cauze naturale. Ulterior, crengile căzute au fost acroşate de un tren care circula din direcţia Urziceni spre staţia Ploieşti Sud, în care se aflau 15 călători, niciunul dintre aceştia nefiind rănit, aceşti fiind evacuaţi din tren în condiţii de siguranţă. Circulaţia este oprită pe firul II Urziceni – Ploieşti Sud până la remedierea defecţiunii”, a anunţat Poliţia Prahova.



