26 aprilie 2026
No menu items!

ATAC DUR AL LUI VOLOSEVICI LA ADRESA PREFECTURII: PARE AUTISTĂ!

Cele mai vizualizate articole

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, lansează un atac dur la adresa Prefecturii Prahova în scandalul deşeurilor.

Edilul acuză Instituţia Prefectului că nu se implică în rezolvarea acestei crize, după modelul aplicat la Sectorul 1 din Bucureşti, în condiţiile în care, de mai bine de o lună, Prefectura NU A RĂSPUNS solicitării privind declanşarea stării de alertă în municipiu. Nici Garda de Mediu nu a scăpat de acuzaţii.

„Suntem în postura în care constatăm nişte lucruri, în care trimitem, documentat şi argumentat, nişte realităţi care, de fapt, cred că sunt vizibile pentru toată lumea şi avem nişte instituţii care foarte clar nu-şi fac treaba. (…) Am o serie de hârtii, procedura practic de la Sectorul 1 este procedura pe care noi am aplicat-o iniţial, cu o diferenţă, diferenţa este că instituţia Prefectului pare că e autistă şi că nu înţelege nimic din ce se întâmplă, motiv pentru care sunt absolut siderat de faptul că după şedinţa de CLSU din data 16, cu toate documentele înaintate, cu reveniri la adrese către Prefectură, în momentul ăsta noi nu avem un răspuns nici că e laie, nici că e bălaie, adică nici că se constată starea de alertă, nici că nu, de la Prefectură, ceea ce mi se pare ireal. Vorbim de iunie!”, a spus Volosevici într-o conferinţă de presă.

Acesta este convins că este vorba despre o campanie îndreptată împotriva sa, însă atrage atenţia asupra faptului că este pusă în pericol sănătatea ploieştenilor.

„Oraşul se umple de gunoaie, este evident că lucru ăsta este lăsat în mod deliberat pentru că, dacă veţi constata undeva în apropierea locurilor de o anumită importanţă, adică staţiile de autobuz, în zona de parcuri sau de locuri de joacă, coşurile stradale dau pe afară, mai încolo sunt luate. În orice logică, ori cineva nu lucrează şi atunci ai oraşul plin de deşeuri şi coşurile stradale pline, ori cineva pare că lucrează într-un anumit fel încât doar acolo unde deranjează şi, atenţie, şi doar în zilele în care deranjează, nu se colectează şi se lasă pentru a crea un disconfort şi se lasă pentru a avea o problemă cu Volosevici. (…) Îmi este foarte clar că este o campanie întreagă îndreptată împotriva mea. Nu am o problemă, dar mult mai grav decât lucrul ăsta este că de fapt vorbim de sănătatea publică, despre nişte instituţii care ar trebui să răspundă la nişte chestiuni care sunt foarte clare”, spune primarul.

El a precizat că Direcţia de Sănătate Publică a avut o „reacţie rapidă de fiecare dată şi corectă, cu constatarea a ceea ce este real, şi anume un pericol efectiv prin faptul că nu se colectează deşeuri”, iar Agenţia pentru Protecţia Mediului este în „imposibilitatea de a avea reacţie” pentru că deciziile acestei instituţii sunt legate de deciziile Gărzii de Mediu, despre care edilul susţine că „probabil e la mare, sau în concediu, sau undeva” şi nu constată realităţile din oraş.

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

David Popovici imbatabil la 200 m liber!

David Popovici rămâne de neoprit! Astăzi a reușit să câștige cursa sa favorită de 200 m liber, la Campionatul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies