Începând cu ora 20:00, operatorul Rosal va ridica gunoaiele de pe domeniul public al Ploieștiului. Aceasta este vestea pe care a dat-o primarul Andrei Volosevici și a fost confirmață și de directorul RASP, Zoia Staicu.
Deși contractul a fost reziliat, operatorul este obligat ca timp de 90 de zile să efectueze serviciile respective, ceea ce nu prea s-a întâmplat. După discuții, amenzi, dar, pesemne și pentru că e vorba de faptul că primăria a plătit doar ce s-a lucrat, adică foarte puțin, operatorul a apelat și la ajutor de la alte firme și va demara curățenia pe căile publice. Pentru a readuce la normal situația din Ploiești se va lucra nonstop timp de 3- 4 zile.



