Vila Şipot aflată pe Domeniul Regal Peleş va găzdui, în premieră, o expoziţie dedicată arhitecţilor care au dezvoltat acest domeniu.
„Deschiderea din 21 august marchează începutul unei noi etape în întreaga istorie de 120 de ani a Vilei Şipot (Casa Arhitecţilor). Proiectată în anul 1900, vila a servit ca birou al serviciului de arhitectură, dar şi ca reşedinţă pentru Arhitectul Şef al Casei Regale la vremea respectivă – Karel Liman. Este locul unde au fost create planurile care, la începutul secolului XX, au dezvoltat Domeniul Regal Peleş şi l-au transformat în ceea ce admirăm astăzi”, spun organizatorii expoziţiei.
Fotografii vechi, schiţe, planuri şi machete, piese de arhivă puţin cunoscute dezvăluie evoluţia Domeniului Regal de la momentul în care Regele Carol a cumpărat, din fondurile personale, un teren pe Valea Peleşului, până la 1914, când în jurul Castelului Peleş se întindea, deja, un ansamblu arhitectural şi peisagistic spectaculos.
Expoziţia „Galeria Arhitecţilor Peleşului” va fi deschisă sâmbătă, la ora 12.30 şi va putea fi vizitată la fiecare sfârşit de săptămână, de vineri până duminică (10.00 – 13.00 şi 14.00 – 17.00), urmând a fi închisă pe 25 octombrie.
Galeria este un proiect al Asociaţiei pentru Patrimoniul Regal Peleş (APRP), co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Intrarea este gratuită, iar accesul se face numai în grupuri de maxim 10 persoane.
Rezervări pentru vizite de grup se pot face la asociatia@patrimoniupeles.ro.



