Octavian Berceanu a fost eliberat din funcţia de comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, decizia premierului Florin Cîţu fiind publicată, azi, în Monitorul Oficial. „Mulţumesc colegilor din GNM pentru că au produs, în 6 luni cât am lucrat împreună, cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani a Gărzii Naţionale de Mediu”, a afirmat Berceanu.
Prin aceeaşi decizie s-a stabilit că Alexandru Lucian Vasile, comisar general adjunct, va prelua atribuţiile de şef al Gărzii Naţionale de Mediu, până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii.
„Sper ca săptămâna viitoare colegii din GNM să beneficieze de ajustarea echitabilă a veniturilor, lucru pentru care am luptat împreuna cu ministrul Tánczos Barna şi căruia îi mulţumesc pentru spiritul de echipă”, a scris Berceanu pe Facebook.