Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat astăzi, după ce Guvernul a fost demis de Parlament, că așteaptă la consultări partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier care să formeze un cabinet de miniștri și să obțină votul de investire.
”Trist, dar adevărat”, așa a început declarația președintele Iohannis. Acesta a precizat că trebuie găsită o soluție pentru a se forma cât mai repede un nou Guvern. ”Pentru a da timp partidelor politice să se întrunească în forurile interioare, să găsească abordări matureși să vină cu ele la consultări, voi convoca consultări cu partidele politice abea săptămâna viitoare”, a precizat presedintele Iohannis.