O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române va aduce în această seară, din Milano, Italia, circa 5200 de doze de anticorpi monoclonali, care fac parte din schema de tratament împotriva COVID-19.
Anticorpii monoclonali sunt proteine produse în laborator care imită capacitatea sistemului imunitar de a combate noul coronavirus. Aceştia se fixează de proteina virală de suprafaţă (Spike) şi blochează astfel capacitatea virusului de a se fixa de celulele umane.
Ajutorul oferit României de către Italia, prin punerea la dispoziţie a acestor doze aflate în stocurile Regiunii Lombardia, vine ca urmare a solicitării statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creşterea exponenţială a numărului de cazuri confirmate cu SARS-CoV-2.
Zborul este efectuat la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19, iar misiunea se execută prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.
Distribuirea dozelor de anticorpi monoclonali din Baza 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI.