Primăria Ploiești anunţă că, în parteneriat cu Grupul Rompetrol, va demara lucrările pentru amenajarea a patru locuri de joacă, respectiv pe strada Gh. Grigore Cantacuzino (vizavi de supermarket Kaufland), strada Triumfului, strada Griviței şi strada Cameliei (lângă biserică).
Astfel, săptămâna aceasta, au demarat lucrările de amenajare a locului de joacă din strada Gheorghe Grigore Cantacuzino.
Noul spaţiu de agrement destinat copiilor se va integra armonios în cartier şi va include echipamente și accesorii moderne, în conformitate cu cerințele europene, respectiv un ansamblu de joacă, tobogan, balansoare pe arcuri sau clasice, leagăn, carusel, toate cu un design atractiv, în culori vesele, destinate activităților recreative pentru copii.
Locul de joacă va beneficia și de pavaj cu dale cauciucate elastice, antitraumă, destinat siguranței celor mici, precum şi de mobilierul urban aferent unui astfel de spaţiu: bănci, pubele, etc.
Valoarea investiției este de 289.522 lei.
„Municipalitatea ploieșteană mulțumește comunității locale de afaceri pentru implicarea în astfel de proiecte, menite să dezvolte gradul de confort urban. Primăria municipiului Ploiești va continua să deruleze lucrări de modernizare, dar și să dezvolte parteneriate similare, în vederea realizării a cât mai multor locuri de joacă sau zone de recreere și agrement, moderne și sigure”, precizează primăria.