Cea mai mare rată de vaccinare anti-COVID – peste 62% din populaţia eligibilă, de peste 12 ani – este în București, Capitala fiind urmată de judeţele Cluj – 55% şi Constanţa – 50%. Cel mai mic procent de vaccinare – sub 26% – este în Suceava, primul „județ roșu” al României, la debutul pandemiei, urmat de Covasna și Bacău, unde s-a vaccinat mai puțin de 30% din populația eligibilă.Prahova se află, conform statisticilor, pe locul 8 naţional, cu o acoperire vaccinală de 42,78% din populaţia eligibilă.
La nivel naţional, acoperirea vaccinală este următoarea:
- 36,5 % populație generală
- 42% populație eligibilă ( 12+)
- 45% populație adultă (18+)



