O echipă de specialişti ai Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani participă la cercetările efectuate la Secţia Boli Infecţioase a SJU Ploieşti, unde, în cursul dimineţii, a avut loc un incendiu soldat cu două victime.
Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, care face cercetări pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
„S-a constituit o echipă complexă de cercetare care a procedat la demararea investigării locului faptei, urmând ca activitatea să fie continuată în zilele următoare prin atragerea reprezentanților din cadrul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Securitatea Minieră și Protecția Antiexplozivă Petroșani precum și a altor specialiști cu expertiză în domeniul de referință. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Prahova sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova”, anunţă parchetul.