Tupeul unui bărbat de 35 de ani care a vrut cu orice chip să intre într-un magazin în care, conform legii, nu avea aceea, i-a adus acestuia, în prag de sărbători, un dosar penal!
Ieri, în jurul orei 10:30, în timp ce efectuau verificări privind respectarea prevederilor Lg. 55/2020, polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești au identificat în incinta unei societăți comerciale din municipiu un bărbat în vârstă de 35 de ani care a prezentat un cod QR în vederea dovedirii faptului că este vaccinat cu schema completă de vaccinare, care în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că nu-i aparținea.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, anunţă Poliţia Prahova.