Caz extrem de ciudat petrecut, ieri, în creasta Pietrei Craiului! Un turist a atacat de o viperă, însă norocul a fost de partea lui!
„O persoana de sex masculin a fost atacata de o vipera… chiar daca ne aflam in luna decembrie si stratul existent de zapada a facut ca toata creasta sa fie alba…
Persoana in cauza a sunat la 112, dupa ce a fost atacata de o vipera, in creasta, foarte aproape de Vf. Ascutit. Pentru actiunea de salvare au fost esentiale colaborarea salvatorilor montani din Zarnesti cu operatorii 112, indicatiile personalului specializat din cadrul dispeceratului medical de urgenta, faptul ca a existat un om potrivit la locul potrivit, prin Vlad Dobre, aflat intamplator la antrenament inspre Vf. Ascutit si sprijinul din partea Serviciul Public Județean Salvamont Brașov. Vlad a coborat in timp record victima din Vf. Ascutit pana la preluarea acesteia de catre Serviciul Salvamont Zarnesti, fiind asistat prin telefon de catre medicul de urgenta specializat din cadrul dispeceratului. In mai putin de 2 ore de la apel, persoana a fost preluata de SMURD, dusa la Spitalul Orasenesc Zarnesti si in final, la Spitalul Judetean Brasov, starea sa de sanatate fiind stabila”, se arată pe pagina de Facebook a Salvamont Zărneşti.