Judeţul Prahova are al doilea buget din ţară după judeţul Iaşi, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean, Iulian Dumitrescu.
Consilierii au aprobat, azi, un buget de aproape un miliard de lei, aproape dublu faţă de cel din 2020.
Dumitrescu a precizat că, în 2020, bugetul CJ a fost de 554 de milioane de lei, în 2021- 675 de milioane, iar anul acesta bugetul estimat este de 978 de milioane. O contribuţie importantă la această estimare o au sumele pe care judeţul ar urma să le primească pentru proiectele cu fonduri europene.
La secţiunea de dezvoltare, cifrele au fost următoarele: în 2020- 160 milioane lei, în 2021- 283 de milioane lei, iar în 2022 ne aşteptăm la 565 de milioane lei, a spus preşedintele CJ.