25 aprilie 2026
No menu items!

PERCHEZIŢII ÎN PRAHOVA ŞI ÎN FRANŢA LA PROXENEŢI ŞI TRAFICANŢI DE PERSOANE. TRANSFERURI DE PESTE 1,4 MILIOANE DE DOLARI FĂCUTE DE MEMBRII GRUPĂRII

Cele mai vizualizate articole

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală au efectuat, azi, 6 percheziții domiciliare în județul Prahova la domiciliile unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor. La sediul DIICOT au fost duse 7 persoane, pentru audieri.

Totodată, pe teritoriul Franței, au fost efectuate 7 percheziții domiciliare privind activitatea aceluiași grup infracțional, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, încheiat prin intermediul EUROJUST, cu autoritățile judiciare franceze. În cadrul activității, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 16 telefoane mobile și 20.415 euro.

Anchetatorii spun că, începând cu luna ianuarie 2019, în municipiul Ploiești ar fi fost constituit un grup infracțional organizat care ar fi acționat în mod coordonat până în anul 2022, fiind specializat în săvârșirea unor infracțiuni grave, respectiv trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor, prin recrutarea persoanelor vătămate și exploatarea acestora pe teritoriile Republicii Franceze și Regatului Spaniei.

Astfel, membrii grupării ar fi obținut sume importante de bani de pe urma practicării prostituției, pe teritoriul Franței, a mai multor persoane vătămate, recrutate prin metoda „lover-boy”, acestea fiind forțate să continue activitatea prin amenințări și acte de violență îndreptate asupra lor sau a membrilor familiei.

Persoanele vătămate ar fi fost promovate pe diverse site-uri web de profil ca fiind persoane care oferă servicii sexuale contracost.

O parte din sumele obținute în această modalitate ar fi fost trimise în România, prin servicii de transfer rapid, iar o altă parte ar fi fost colectată direct de către membrii grupării și transportată în România.

Prin serviciile de transfer bancar ar fi fost transmiși către sau de către membrii grupării 1.404.858 de dolari. De asemenea, o parte din banii obținuți ar fi fost investiți în autoturisme de lux, înmatriculate pe numele unor societăți comerciale.

Din activitățile de urmărire penală efectuate până în prezent, a rezultat că ar fi fost recrutate 19 persoane în scopul practicării prostituției, în beneficiul grupului infracțional organizat, cercetările vizând 7 persoane, despre care există bănuiala că ar fi fost implicate în activitatea infracțională.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate pe teritoriul României, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 13 telefoane mobile, un laptop, 3 carduri de memorie, un memory stick, 2.200 de euro, 3.300 de lire turcești, un inel, în valoare de aproximativ 8.000 de lei, 5 carduri bancare, 2 cartele SIM și mai multe înscrisuri.

Totodată, au fost luate măsuri în vederea indisponibilizării a 6 autoturisme de lux.

În urma cooperării internaționale cu autoritățile judiciare din Franța și Spania, în cauză au fost emise 5 mandate europene de arestare, care vor fi puse în executare.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și de către Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Eurojust și Europol, Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești și de cel al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Ploiești.

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

David Popovici imbatabil la 200 m liber!

David Popovici rămâne de neoprit! Astăzi a reușit să câștige cursa sa favorită de 200 m liber, la Campionatul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies