O situatie ciudata a fost semnalata in sudul Ploiestiului in urma cu doua nopti. Polițiștii Secției nr.4 de poliție Ploiești au fost sesizați prin apel 112, la data de 7 aprilie, in jurul orei 3.00, cu privire la faptul că o femeie este dezbrăcată și are o rană la picior, pe Strada Industriei din municipiu.
Femeia care manifesta un comportament foarte agitat a fost imobilizata de politisti si jandarmi, iar la fața locului s-a prezentat și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Prahova care i-a acordat îngriji medicale, ulterior fiind condusă la spital.
Din primele verificări a reieșit faptul că femeia în vârstă de 35 de ani, studentă în cadrul Universității Petrol Gaze Ploiești, în timp ce se afla în camera de cămin, s-ar fi autoaccidentat, ulterior părăsind incinta într-o direcție necunoscută.



