26 iulie 2026
No menu items!

PREMIERA NAȚIONALA LA PLOIESTI – PRIMA ȘCOALA CU COSTURI ENERGETICE APROAPE ZERO

Cele mai vizualizate articole

         Astăzi, la Ploiesti , a fost inaugurata cea mai mare școala din România, care are costuri energetice aproape zero.

Este vorba despre Liceul Energetic ” Elie Radu ” reabilitat in cadrul programului România Eficienta .

Clădirea a fost reabilitată la standarde nZEB (nearly Zero-Energy Building), respectiv consum de energie aproape zero, reușind pe timpul verii sa își poată  produce singură ceea ce consumă.

        Clădirea renovată găzduieşte atât săli de curs, cât şi un cămin-internat, având o suprafaţă desfăşurată de circa 1.500 metri pătraţi. În clădire învaţă în jur de 250 de elevi şi îşi desfăşoară activitatea circa 60 de cadre didactice, iar în cămin sunt cazaţi aproximativ 80 de elevi.

     Aceasta este prima investiţie privată de acest tip şi cel mai amplu proiect de renovare la standard nZEB a unei şcoli publice, cu soluţii tehnologice inovatoare, costurile ridicâdu- se la aproximativ un milion de euro.

        Lucrările de renovare au demarat în luna august a anului trecut.

       Radu Dudău, coordonatorul programului România Eficientă, a precizat că, pe lângă reducerile substanţiale ale consumului de energie, sălile de clasă au fost dotate cu echipamente de dezinfectare a aerului.

„Când am lansat proiectul România Eficientă, în iunie 2019, ne-am angajat să realizăm câteva renovări aprofundate ale unor şcoli din ţară, care să aibă un rol de referinţă din punctul de vedere al standardelor de renovare. Ne bucurăm de acest prim succes, prin care am reuşit să transformăm această clădire şcolară de la Ploieşti într-una foarte performantă energetic, la standard nZEB, un nivel extrem de ambiţios şi destul de puţin atins, în general, în Europa”.

Principalele lucrări de reabilitare energetică realizate la exteriorul şi la interiorul clădirii, au fost izolarea termică a pereţilor exteriori, izolare termică a terasei şi izolare termică a planşeului; schimbarea integrală a tâmplăriei existente cu tâmplărie performantă energetic; modernizarea sistemului de iluminat, prin instalarea unui sistem de tip LED, cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă şi instalarea unui sistem inteligent de telecontrol al iluminatului.

De asemenea, au fost introduse echipamente de producere a energiei din surse regenerabile; panouri fotovoltaice (echipamente oferite de Grupul Electrica) şi panouri solare termice; înlocuirea conductelor şi a radiatoarelor din întreaga clădire; instalarea unui sistem de încălzire a apei menajere cu panouri solare termice şi depozitarea ei în boilere, astfel încât clădirea se va decupla automat de la punctul termic al campusului, ori de câte ori condiţiile climatice favorizează încălzirea apei; înlocuirea coloanelor de agent termic pentru încălzire; înlocuirea tuturor corpurilor de încălzire existente cu unele noi, din oţel, şi dotarea lor cu robineţi termostatici, robineţi de reglare pe retur, robineţi de dezaerisire.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Directorii Uzinei Mecanice Plopeni și Uzinei Mecanice București, în arest la domiciliu într-un dosar DNA de luare de mită. Aproximativ 500.000 de euro, găsiți...

Directorul general al Uzinei Mecanice Plopeni, Alexandru Tiberiu Pîrvu, directorul comercial al aceleiași unități, Liliana Sorescu, și directorul general...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies