Turul doi al alegerilor prezidențiale din Franța a fost unul extrem de important, nu doar pentru francezi, dar și pentru întreaga Uniune Europeană. Lupta dintre cei doi candidați pentru funcția supremă a Franței a fost câștigată de Emmanuel Macron!
Președintele în exercițiu nu a fost neapărat ”favoritul” francezilor, aceștia fiind dezamăgiți de prestația sa în cei cinci ani care au trecut, dar faptul că Marine Le Pen reprezenta un ”rău mai mare”, a dus la victoria acestuia. Conform datelor preliminare, Macron ar fi obținut un procent de 58,2%, față de 41,8% Le Pen. În urmă cu cinci ani, Macron câștiga cu un scor cu mult mai mare, tot în fața Marinei Le Pen, 66%. Și prezența la vot a fost atunci mai mare, 65,30%, față de acum când prezența a fost cu două procente mai scăzută.
Marine Le Pen și-a recunoscut înfrângerea, mulțumind celor care au votat-o.
Emmanuel Macron este primul președinte în ultimii 20 de ani care își continuă mandatul, după Jacques Chirac, care în 2002 a obținut un al doilea mandat.
Rezultatul final va fi cunoscut luni dimineața, iar cel oficial proclamat miercuri, 27 aprilie, de Consiliul Constituțional. Ceremonia de învestitură a președintelui Macron ales va avea loc la Palatul Elysee nu mai târziu de data de 13 mai.