Asistentul medical acuzat de agresiune sexuală asupra unui pacient de 18 ani al Spitalului Voila a fost arestat preventiv, azi, pentru 30 de zile.
Bărbatul în vârstă de 39 de ani a fost reţinut de poliţişti cu o zi înainte, în urma unor audieri.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina au fost sesizaţi, în urmă cu câteva zile, de către administratora unităţii spitaliceşti Voila cu privire la faptul că un pacient în vârstă de 18 ani ar fi fost agresat sexual de către un asistent medical.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală.