8 mai 2026
No menu items!

ANGAJAT AL RAFINĂRIEI VEGA, GĂSIT MORT ÎNTR-UN BATAL DE REZIDUURI PETROLIERE

Cele mai vizualizate articole

Un angajat al Rafinăriei Vega din Ploieşti a fost găsit decedat într-un batal de reziduuri petroliere din incinta rafinăriei.

Sâmbătă dimineaţă, la finalul schimbului de noapte, un operator chimist a fost declarat dispărut de către colegi, fiind demarate procedurile de căutare a acestuia şi fiind anunţate autorităţile.

Bărbatul a fost găsit, ieri dimineaţă, de către un coleg în afara zonei sale de lucru, într-un spaţiu care nu este destinat activităţii operaţionale, spun reprezentanţii rafinăriei într-un comunicat.

Aceştia precizează că incidentul nu a fost generat de procesele operaţionale curente, iar activitatea rafinăriei nu a fost afectată

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, anunţă Poliţia Prahova.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Întrerupere programată a apei în Poienarii-Rali și Poienarii Vechi pentru lucrări de igienizare

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că furnizarea apei potabile va fi sistată temporar în comuna Poienarii Burchii, în satele Poienarii-Rali...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies