Un program pilot de îndepărtare a urşilor din zona intravilană folosind raze laser şi ultrasunete va fi pus în aplicare în staţiunea Buşteni, care se confruntă zilnic cu probleme din cauza animalelor care coboară în oraş.
„Întrucât, solicitările cetățenilor sunt prioritare și importante pentru noi, Primăria Bușteni nu s-a oprit aici, de aceea am căutat și alte soluții pentru rezolvarea problemelor cu urșii. În perioada imediat următoare, vom demara un program pilot – care presupune un sistem de îndepărtare a urșilor din zona intravilană, bazat pe raze laser și ultrasunete. În prima faza vor fi montate câteva dispozitive experimental, apoi dacă rezultatele sunt bune avem în vedere extinderea sistemului pe întreaga raza a orașului Bușteni”, anunţă primarul Mircea Corbu.
De asemenea, el precizează că s-a făcut cerere către Garda Forestieră pentru relocarea a cinci urşi.
Un exemplar tânăr, care fusese lovit uşor de o maşină, a fost prins şi relocat la Săcele.



