14 august 2026
No menu items!

MESAJE FALSE ÎN NUMELE ANAF PRIVIND IMPOZITELE DATORATE!

Cele mai vizualizate articole

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează asupra unor mesaje false transmise în numele instituţiei prin care contribuabilii sunt anunţaţi că au de plătit impozite către sistemul bugetar din România.

„La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenţionează, la nici o lună de la precedentele emailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei, prin care contribuabilii sunt anunţaţi că au de plătit <impozite către sistemul bugetar din România>.
Pentru siguranţa dumneavoastră, vă sfătuim să nu deschideţi aceste emailuri, iar, dacă au fost deschise, să nu accesaţi documentele anexate sau linkurile din conţinut. Şi, în niciun caz, să nu transmiteţi bani către conturile menţionate!
Reamintim tuturor contribuabililor că ANAF a dezvoltat şi pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, serviciul Spaţiul Privat Virtual, pentru o comunicare securizată cu instituţia”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Mesajele îi anunţă pe contribuabili că nu au„ finalizat plata impozitului” datorat sistemului bugetar din România şi ameninţă cu amenda.
„Această încălcare va fi sancţionată cu o amendă în valoare de 9.575.00 de RON. Sancţiunea va fi introducă în Registrul Fiscal, dacă plata nu se face decurs de 24 de ore! Conform reglementărilor acestei tranzacţii de broker, Impozitul trebuie plătit de către persoana fizică care este clientul şi destinatarul fondurilor”, se arată în mesajele primite de unii contribuabili.

Aceste mesaje conţin de asemenea un nume şi un număr de cont.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Doi bărbați din Câmpina, arestați preventiv pentru proxenetism. Șase percheziții în Câmpina și Ploiești

Doi bărbați cercetați într-un dosar de proxenetism au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma unei anchete...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies