8 decembrie 2025
No menu items!

CJ Prahova construiește la Ploiești cel mai performant parc de agrement din România

Cele mai vizualizate articole

Consiliului Judeţean Prahova preia Parcul Municipal Vest din domeniul public al Ploieştiului în cel al judeţului, în vederea realizării unor investiţii de anvergură. „După ce vom realiza toate obiectivele propuse pentru acest parc, precum bazin de înot olimpic, patinoar, terenuri de handbal, tenis și baschet, sală polivalentă, piste de biciclete, seră cu plante exotice, dar și altele unice în judeţ, îl vom reda Ploieştiului. Totul se va face conform legii, prin hotărâri ale celor două consilii: judeţean şi local“, a precizat Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Atât proiectul privind preluarea Parcului, cât şi cel prin care este propusă redarea în patrimoniul Ploieştiului, după finalizarea investiţiilor, iniţiate de către Iulian Dumitrescu, au fost aprobate de consilierii judeţeni. Pe lângă crearea unei infrastructuri adecvate sportului de masă, dar, mai ales, celui de performanţă, zona va fi una de odihnă şi promenadă, dar şi una care va asigura multe locuri de muncă.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Ciprian Ciucu, noul primar general al Bucureștiului!

Liberalul Ciprian Ciucu a câștigat alegerile pentru funcția de primar general al Bucureștiului (36,16%), devansându-se de al doilea competitor...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies