Primăria Ploiești anunţă un regal baschetbalistic în oraş, în perioada 29 iulie – 7 august!
Municipiul este gazda principală a celui mai mare eveniment european juvenil, organizat de țara noastră în acest an, FIBA U18 European Championship 2022, Division B.
Orașul nostru devine, astfel, în aceste zile, capitala baschetului juvenil european, urmând să găzduiască, alături de Blejoi și Bucov, întrecerile FIBA U18 European Championship 2022, Division B.
Conform datelor oficiale FIBA, 22 de naționale sunt prezente la startul evenimentului continental de la Ploiești, Blejoi și Bucov. Echipele naționale sunt distribuite în patru grupe, iar România va evolua în cadrul Grupei C, alături de Slovacia, Letonia, Portugalia, Ungaria și Elveția.
Programul meciurilor se găsește pe site-ul oficial al competiției europene: https://www.fiba.basketball/europe/u18b/2022
Toate meciurile din cadrul întrecerilor continentale vor fi transmise, în direct, pe platforma de youtube FIBA TV.
Precizăm că, deschiderea oficială a acestui eveniment sportiv de excepție are loc, în această seară, la ora 18.00, la Sala Sporturilor “Olimpia” din Ploiești.
Accesul publicului în cele trei arene prahovene este liber, suporterii baschetului, și nu numai, fiind așteptați în tribune în număr cât mai mare.



