Simona Halep şi Toni Iuruc se despart la mai puţin de un an de la cununia civilă. Potrivit unor surse citate de ProSport, decizia divorţului a fost luată de comun acord, iar motivul care a dus la despărţire ar fi programul încărcat al tenismenei. Acesta este mai mereu plecată din ţară, iar acest lucru ar fi dus la o ruptură între ei.
Simona Halep şi Toni Iuruc erau împreună din anul 2019. S-au afişat prima dată în public ca şi cuplu la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, atunci când românca a câştigat marele trofeu.
Potrivit sursei citate, Simona Halep şi Toni Iuruc ar urma să se prezinte chiar joi la un notar public pentru a pune capăt mariajului. Cei doi parteneri nu vor avea de împărţit nimic, deoarece au avut o înţelegere în momentul căsătoriei ca fiecare să îşi pătreze bunurile proprii în caz de separare.
Se pare că ruptura dintre cei doi s-a produs mai demult, dar părinţii tenismenei ar fi insistat ca ei să încerce să îşi salveze relaţia. Simona Halep şi Toni Iuruc au fost împreună într-o vacanţă în Grecia însă lucrurile nu s-au schimbat.
Vestea divorţului i-a şocat pe mulţi dintre apropiaţii cuplului mai ales că Simona Halep şi Toni Iuruc aveau programată cununia religioasă în 13 noiembrie. Petrecerea de nuntă trebuia să aibă loc la Cazinoul din Sinaia în prezenţa a peste 300 de invitaţi, potrivit prosport.ro.



