19 aprilie 2024
No menu items!

PRODOIU: SPER CA 2023 SĂ ADUCĂ MULT AŞTEPTATELE RĂSPUNSURI JUDICIARE ÎN DOSARELE REVOLUŢIEI

Cele mai vizualizate articole

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis un mesaj cu ocazia marcării a 33 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, în care îşi exprimă speranţa ca anul viitor să aducă şi mult aşteptatele răspunsuri judiciare în Dosarele Revoluţiei.

„Astăzi, 22.12.2022, marcăm 33 de ani de la redobândirea libertăţii şi a demnităţii naţionale, odată cu prăbuşirea regimului dictatorial comunist, ca urmare a exprimării în stradă a voinţei populare a românilor. Jertfa celor care au păşit cu curaj şi patriotism în faţa represiunii nu va fi niciodată uitată şi este legământul de sânge făcut de poporul român cu libertatea. Jertfa celor căzuţi pentru România liberă şi democratică în Decembrie 1989 este momentul primordial al redevenirii României democratice, al drepturilor şi libertăţilor tuturor şi fiecăruia dintre români. De aceea, păstrarea lor în memoria neamului nu este deajuns. Singura cale prin care această datorie este împlinită şi cinstirea Eroilor desăvârşită este Adevărul. Iar Justiţia are această obligaţie care nu este numai legală, ci şi morală în măsura supremă, de a restabili întreg Adevărul şi a face deplină Dreptate Eroilor Revoluţiei, familiilor şi urmaşilor acestora”, a scris Cătălin Predoiu.
Ministrul şi-a exprimat speranţa ca anul viitor să aducă răspunsuri judiciare în Dosarele Revoluţiei.
„De aceea, pe lângă omagiul pe care îl aduc, ca cetăţean român, Eroilor din Decembrie 1989, îmi exprim speranţa şi dorinţa ca anul 2023 să aducă şi mult aşteptatele răspunsuri judiciare în Dosarele Revoluţiei. Doar restabilirea completă a Adevărului şi aplicarea legii tuturor responsabililor vor stinge datoria morală a Justiţiei faţă de victimele represiunii din zilele Revoluţiei şi nu numai. Fie ca 2023 să aducă această firească dezlegare, care, la rândul ei, va fi proba capacităţii Justiţiei de a servi legea şi Constituţia în orice cauză”, a conchis Predoiu.
5/5 - (2 votes)

Evaluează articolul

5/5 - (2 votes)

Cele mai noi știri

PREOTUL TĂNASE DE LA VALEA PLOPULUI: FETELE FRUMOASE ATRAG BĂIEŢII, IAR APOI EI INTRĂ LA PUŞCĂRIE. DACĂ EI FAC PUŞCĂRIE, SĂ FACĂ ŞI ELE

Preotul Nicolae Tănase de la Valea Plopului a declarat, la Constanţa, că fetele care sunt agresate sexual ar trebui...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies