Patroana „azilului groazei” depistat în urmă cu mai mulţi ani la Păuleşti, Cornelia Zidaru, şi o subordonată a acesteia, Ion Gabriela, scapă de închisoare şi de acuzaţii, după ce faptele s-au prescris.
Judecătoria Ploieşti a decis, azi, încetarea procesului penal împotriva femeilor acuzate de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv lipsire de libertate în mod ilegal, ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
Decizia nu este definitivă.
Reamintim că ancheta în acest dosar a durat 9 ani!
La momentul depistării acestui caz, anchetatorii spuneau că îngrijitoarea Gabriela Ion, la îndemnul administratorului căminului, Cornelia Zidaru, a legat de pat două bătrâne pentru a le împiedica să se deplaseze.
În acest caz au fost făcute descinderi la patru adrese din Păuleşti şi Ploieşti.
La un cămin din Păuleşti au fost găsiţi 31 de bătrâni care erau ţinuţi în condiţii insalubre, iar la un cămin similar din Ploieşti au fost depistaţi trei vârstnici tot în condiţii insalubre. Toţi bătrânii din cele două cămine au fost transportaţi la spitale din judeţ pentru îngrijiri medicale.