Un bloc recent construit în zona UPG Ploieşti ar fi fost ridicat cu ilegal, fără respectarea autorizaţiilor de construire şi prin falsificare de documente.
În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în baza delegării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pun în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județul Prahova și în municipiul București, la persoane bănuite de infracțiuni din sfera criminalității economice.
În fapt, reprezentanții unui operator economic, în perioada 2018 – 2022, ar fi construit un bloc de locuințe în municipiul Ploiești, fără a respecta prevederile autorizațiilor de construire și ar fi falsificat mai multe înscrisuri, pe care le-ar fi utilizat, atât în fața autorităților publice locale, pentru înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului, cât și la notarul public, pentru vânzărea apartamentelor.
Surse judiciare au precizat, pentru Necenzuratph.ro, că imobilul în cauză se află în apropierea Universităţii Petrol-Gaze Ploieşti.
5 persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție, pentru audieri.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în declarații, uz de fals și fals intelectual.



