Caz de sclavie în judeţul Prahova! Un bărbat cu probleme mentale şi de comportament a fost exploatat timp de 5 ani prin muncă, iar cazul este documentat acum de DIICOT Ploieşti şi de BCCO Ploieşti.
Anchetatorii au făcut două percheziții domiciliare, în județul Prahova, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, două persoane fiind duse la audieri.
În cauză, s-a reținut că, în ultimii cinci ani, persoanele bănuite ar fi recrutat, adăpostit și primit, în scopul exploatării prin muncă, persoana vătămată, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, precum și de starea vădită de vulnerabilitate.
În urma audierilor și a probatoriului administrat, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de una dintre persoanele bănuite și, ulterior, măsura controlului judiciar față de aceasta.
Persoana vătămată, despre care surse juridicare spun că are probleme mentale, respectiv retard şi probleme de comportament, a fost extrasă din mediul infracțional și i s-a oferit protecție într-un centru social.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.



