2 iunie 2023
No menu items!

Fonduri europene pentru noi locuri de muncă!

Cele mai vizualizate articole

PNL continuă să sprijine dezvoltarea antreprenoriatului și să garanteze condițiile necesare pentru crearea de noi locuri de muncă.

Peste 1400 întreprinderi sociale se vor deschide cu ajutorul fondurilor europene, generând un număr estimativ de peste 3000 de locuri de muncă atât în urban, cât și în rural. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat, în consultare publică, ghidurile solicitantului pentru apelurile de proiecte destinate economiei sociale finanțate prin Programul Educației și Ocupare și prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, cu un buget total de peste 214 milioane euro.
Apelurile de proiecte vor fi lansate în luna Iunie, iar principalele obiective ale acestor companii vor fi legate de soluționarea problemelor sociale, cum ar fi reducerea sărăciei, îmbunătățirea accesului la educație sau îngrijire medicală” a declarat Răzvan Prișcă, deputat PNL.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

INSTABILITATE ATMOSFERICĂ ÎN PRAHOVA- VIJELII, AVERSE TORENŢIALE ŞI GRINDINĂ

Meteorologii eu emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării...
spot_img

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH