16 aprilie 2026
No menu items!

A MURIT UN FOST PREFECT AL JUDEȚULUI PRAHOVA

Cele mai vizualizate articole

Un fost prefect al județului Prahova a decedat, ieri, 2 iunie.

Este vorba despre Doru Nechiti, cel care a ocupat aceasta funcție în perioada 2008-2009. Acesta a fost inginer topograf la Petrostar SA, dar a cochetat și cu actoria. A fost membru al unor brigăzi artistice până în 1989, iar după aceea și-a continuat pasiunea artistică în cadrul  teatrului ”Equinox”.

„In toate funcțiile publice pe care le-a avut, fie că a fost vorba de cea de prefect al județului Prahova, cea de director general al APIA, ori cea de director al Oficiului Județean de Cadastru, Doru Nechiti și-a făcut datoria cu onoare și respect pentru interesul public. Inginer geodez de profesie, Doru Nechiti a fost prefect al Județului Prahova în 2008-2009.  Instituția Prefectului Județul Prahova transmite condoleante familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul postat de Prefectura Prahova.

Doru Nechiti a fost membru PNL pana în 2005.

 

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Consiliul Local Ploiești votează reducerea numărului de posturi din Primărie și instituțiile subordonate. 224 de funcții dispar din organigramă

Consiliul Local Ploiești va vota astăzi proiectul de hotărâre privind stabilirea noului număr maxim de posturi pentru Primăria Ploiești...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies