16 aprilie 2026
No menu items!

Incendiu dis de dimineață la Târgșoru Vechi!

Cele mai vizualizate articole

Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Ploiești au intervenit în această dimineață,  în jurul orei 04:00, pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din comuna Târgșoru Vechi.

La locul indicat au fost alocate 3 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, precum și o autospecială de salvare de la înălțime.

Odată ajunse la fața locului, echipajele de pompieri au constatat că focul se manifesta generalizat la nivelul unei case de tip P+1, la anexele gospodărești și la un autovehicul aflat în curte. Suprafața totală afectată este, până în acest moment, de aproximativ 200 mp. Pentru gestionarea operativă a evenimentului au mai fost alocate 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Au ars aproximativ 200 mp din casa și 150 ml din anexe. Cauza probabilă de incendiu a fost efectul termic al curentului electric (cablu electric neizolat corespunzător).

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Consiliul Local Ploiești votează reducerea numărului de posturi din Primărie și instituțiile subordonate. 224 de funcții dispar din organigramă

Consiliul Local Ploiești va vota astăzi proiectul de hotărâre privind stabilirea noului număr maxim de posturi pentru Primăria Ploiești...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies