În cadrul controlului tematic demarat la nivel național la instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL), potrivit dispozițiilor Ordinului viceprim-ministrului nr. 133/2023, ISU Prahova a controlat 33 de astfel de operatori. Dintre aceștia 15 dețin și skid-uri GPL.
Dintre aceștia, doar în cazul unuia nu au fost constatate nereguli. La restul au fost constatate diferite nereguli, unele fiind soluționate rapid.Neregulile au fost fie la nivelul documentației prezentate inspectorilor prezenți în control, operatorilor fiindu-le pus în vedere ce completări/modificări trebuie să efectueze), fie țin de faptul că operatorii nu dețin autorizație de securitate la incendiu (la finalizarea controalelor se va cunoaște exact care sunt acești operatori) ori de faptul că în unele cazuri au fost identificate scăpări de lichide dintre cele vizate.
Au fost amendați 23 de operatori, cu amenzi cuprinse între 500 și 51.000 lei.
Cea mai mare amendă a primit-o o microstație din Balta Doamnei: 51.000 lei, fiind urmată de alte4, una din Ploiești, două din Mizil și una din Bucov, fiecare find amendată cu 50.000 lei.



