Un audit extern va fi realizat la societatea de transport public a Ploieştiului- Transport Călători Express (TCE), după ce, în repetate rânduri, consilierii locali au cerut acest lucru.
De asemenea, realizarea auditului a fost solicitată de membrii Consiliului de Administraţie şi cei ai Adunării Generale a Acţionarilor societăţii.
Licitaţia pentru încheierea unui contract de servicii de audit a fost lansată azi, iar ofertele pot fi depuse până la data de 28 noiembrie.
Auditorii vor urmări, printre altele, modul de ducere la îndeplinire a hotărârilor Consiliului Local, Adunării Generale a Acționarilor și Consiliului de Administrație, modul de gestionare a actelor juridice administrative la nivelul societatii, modul de respectare a cerintelor pentru ocuparea functiilor de conducere (incepand cu functia de adjunct formatie, adjunct coloana etc.), existenta si conformitatea politicilor de personal (planificare, recrutare, angajare, evaluare performante, promovare/ retrogadare, incetare raport de munca), existenta si conformitatea criteriilor de angajare si promovare (competente, experienta, performante profesionale, modul acordarii de prime, panificarea si realizarea achizitiilor şi investiţiilor.
De asemenea, auditorii vor propune un plan complet de redresare si crestere a activitatii societatii corelat cu toate aspectele identificate pe parcursul auditului.