Fostul şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, Constantin Ispas, a obţinut daune morale de la stat după ce a fost achitat în dosarul de corupţie în care fusese trimis împreună cu Sebastian Ghiţă şi alţi inculpaţi.
„Solutia pe scurt: Rejudecând apelul, ca urmare a casării cu trimitere dispuse prin decizia nr. 526/4.04.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Admite apelul declarat de apelantul-reclamant Ispas Constantin împotriva sentinţei civile nr. 2193/2020 a Tribunalului Prahova. Schimbă în parte sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea apelantului-reclamant. Obligă intimatul-pârât (n.r.- statul român) la plata sumei de 150.000 lei, cu titlu de daune morale, către apelantul-reclamant. Menţine sentinţa sub aspectul respingerii în rest a acţiunii, ca fiind neîntemeiată. Obligă intimatul-pârât la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către apelantul-reclamant. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei astăzi, 14.11.2023″, este decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.



