Noi modificări privind traficul din municipiul Ploieşti vor intra în vigoare din această noapte, de la ora 00.00.
Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat repunerea în funcțiune a semafoarelor rutiere amplasate pe strada Nicolae Bălcescu, precum și ridicarea restricțiilor instituite pe strada Mihai Bravu, din Ploiești (porțiunea de la intersecția cu strada Armoniei, până la intersecția cu strada Nicolae Bălcescu), începând de miercuri, 6 decembrie 2023, orele 0:00.



