Accidentul grav produs pe DN 1, la Floreşti, s-a soldat cu doi morţi, anunţă ISU Prahova.
Alte trei victime au fost preluate de ambulanţe pentru a fi duse la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar o alta va fi preluată e elicopterul SMURD care a aterizat la faţa locului.
Circulaţia rutieră este blocată pe benzile sensului de mers Ploieşti – Braşov, fiind dirijată pe DJ 100F, prin oraşul Băicoi, iar pe direcţia către Ploieşti se circulă doar pe banda nr. 1. Valorile de trafic sunt în creştere pe ambele sensuri de mers.



