Încă o persoană a fost arestată preventiv în dosarul Ferma Dacilor! Este vorba despre o funcţionară din cadrul Primăriei Gura Vadului, care avea atribuţii pe linie de urbanism şi care a emis certificate prin care construcţiile de la Ferma Dacilor au fost puse in legalitate… cu încălcarea prevederilor legale.
Judecătoria Ploieşti a emis, azi, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele femeii.
„La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 şi 11.11.2020, în calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcţia de primar al comunei Gura Vadului, a emis două certificate, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Funcţionarul public a omis să verifice îndeplinirea condiţiilor legale (…), îndeplinindu-şi defectuos îndatoririle de serviciu şi cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă”, spun procurorii.
Reamintim că opt persoane au murit carbonizate în urma incendiului de la Ferma Dacilor.



