Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost pus sub control judiciar în dosarul în care DNA face cercetări privind fapte de corupţie şi fals.
În cursul zilei, au fost efectuate în aceast speţă 19 percheziţii în 19 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Prahova, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
Descinderi ale anchetatorilor au avut loc inclusiv la sediul CJ Prahova şi la sediul Hidro Prahova.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, săvârșite în perioada 2020 – prezent, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu„, precizează DNA.